Vreau ca bona copilului meu să respecte felul nostru de comunicare cu copilul. Este exagerat să îi cer asta?

Colaborarea cu o bonă nu trebuie să schimbe dinamica pe care a funcționat copilul până în punctul în care a apărut aceasta. La fel ca și în orice alt job, trebuie să fie respectate anumite reguli și norme impuse.

Fiecare părinte își dorește ce e mai bun pentru micuțul său, astfel că înainte și după venirea acestuia pe lume, ei intră într-un proces nou de învățare care se prelungește pe o lungă perioadă de timp. 

Toți caută cele mai bune și eficiente metode de a comunica, de a-și educa și crește copilul și deseori aceste variante sunt diferite de la o persoană la alta.  

În cele din urmă, fiecare familie își găsește propria abordare, care în definitive este cea mai potrivită și corectă pentru ei. 

Însă, pe parcurs apar nenumărate păreri – apare bunica care știe ea ce funcționează și ce nu, o mătușă îndepărtată care a crescut 4 copii și care este expertă în educația lor și oferă sfaturi necerute și care mai mult încurcă decât ajută. 

Generațiile evoluează, copiii sunt versiunile noastre upgradate. Așadar, ce a funcționat pentru unii în copilărie, este foarte posibil să nu funcționeze și pentru copiii de azi. De aceea este foarte important ca părinții să se angajeze în cunoașterea celor mici, a nevoilor și personalității lor și să știe cum își doresc să îi crească în așa fel înât ei să poată deveni cea mai bună variantă a lor.

Apariția unei bone nu trebuie să schimbe dinamica pe care a funcționat copilul până în punctul în care a apărut aceasta. La fel ca și în orice alt job, angajatul trebuie să respecte anumite reguli și norme impuse. Așa se întâmplă și în cazul bonelor. Este important să i se comunice bonei cum să decurgă interacțiunile cu cel mic. În cazul în care aceasta nu vrea să respecte ceea ce părinții își doresc să dea mai departe și felul în care ei aleg să comunice cu cel mic, este de înțeles dacă nu își doresc să colaboreze cu ea în continuare. Cu alte cuvinte, nu este nimic exagerat în dorința părinților de a-i oferi copilului lor ceea ce consideră că îi este benefic. 

Așadar, în selecția unei bone, sunt de urmărit flexibilitatea, creativitatea, lipsa unor convingeri ferme de genul “eu sunt adultul, copilul trebuie să facă cum zic eu pentru că eu știu mai bine”, disponibilitatea pe care o prezintă bona față de învățarea și de aplicarea unor noi strategii de interacțiune și de joc diferită de cele proprii pentru că toate acestea sunt informații prețioase care ne ajută să ne dăm seama dacă vom avea o colaborare îndelungată și frumoasă, ceea ce și urmărim.

Share

Facebook
LinkedIn
WhatsApp
Email
Leave a Reply

Social Media

Get The Latest Updates

Subscribe To Our Monthly Newsletter

No spam, notifications only about new products, updates.
On Key

Articole recente

10 lecții învățate în 10 ani de activitate la Nanette – Agenția de Bone

Agenția de Bone Nanette sărbătorește 10 ani de activitate, un deceniu plin de învățături valoroase și colaborări de succes cu mii de familii. Iata câteva dintre lecțiile învațate care reflectă angajamentul agenției de a fi un partener dedicat și responsabil în îngrijirea copiilor și de a crea relații armonioase și durabile între bone și familii.

Regula de Aur în Colaborarea cu o Bonă Full-Time

Află cum să stabilești așteptările, să gestionezi schimbările de rutină și să discuți eventualele neînțelegeri. Aplicând aceste principii, vei asigura un mediu stabil și sănătos pentru copilul tău.